Vara si caldura insuportabila, chiar si asfaltul cedeaza

Fiindca nimic nu-mi suridea si nu aveam nici o idée cu ce sa ma ocup – toata lumea pleca la mare la munte dar nu… nici sa visez nu aveam dreptul… eram dezamagita si plictisita, dar…

Un apel m-a trezit din ginduri si aud vocea mamei mele care-mi spunea ca are ceva interesant pentru mine, adica o vacanta la mare dar… contra unui serviciu… sa fiu prezentatoarea unui grup de dans in timpul aparitiilor pe scena si o cina calda foarte buna deseara. Hmmmm nu ador gatitul mesei chiar il urasc, dar in citeva minute cartofii erau decojati si apa clocotinda, iar in cap… miii de ginduri si zimbete largii

Din motive organizatorice am plecat ziua urmatoare in Ucraina, iar trupa de dans deja erau pe plaja. Mi se stringea inima de scirba ca pierd o zi dar trec si peste asta… IMPORTANT E CA PLEC!!!

Bagajul era in miini, zimbetul larg permanent pe fata, huuuhhh sunt gata de plecare. Drumul parea lung si triiist, iar eu singura .

Citeva personae in virsta care ma “alinau” cu sunetele sforaitului lor si care perfect se combinau cu mirosul ciorapilor vecinului meu, dar nui nimik: IMPORTANT E CA PLEC!!!

Statia Zatoka… soferul spune ca aici este Finishul… cobor fericita si ashtept sa ma intilneasca cineva.
Oamenii se imprastiau ca boabele de mazare, rapid, grabiti, nerabdatori si curiosi… iar eu STAU,ASTEPT.

Toti s-au imprastiat chiar si cei ce nu stiau incotro s-o ia, le-a aratat drumul nishte babute cu placute in mina “Zdaiu kvartiru” si fuguta ia luat la brat ca nu cumva sa se razgindeasca, ma amuzam si ashteptam…

Dar dupa 6 ore de ashteptare, nu-mi mai era amuzant, credeti-ma.
Aveam la basmaluta citeva grivne (celelalte erau la organizator) si biletul dus-intors peste 10 zile, ohhhh Doamne ce ma fac?

Burta facea galagie, eu finisasem prajiturile, soarele ma ardea, ma coceam ca piiniea din cuptor,iar eu STAU, ASTEPT.

Eram nedumerita, unde m-a adus de nu ma intilneshte nimeni.
Caut in buzunare cartea de vizita a hotelului, dar… din graba am uitat-o acasa… hai sa caut telefon.

Cu geanta mare dupa mine (imi aduce aminte de Cleopatra Stratan in videoclipul “Ghita”) caut telefon, ultimele grivne ii dau pe apel catre Moldova, notez telefonul si adresa, cu sperante plec mai departe.
Ajung la statie intreb soferii unde-i “Limanskul”? eii dap-oii iii departe tre sa urci in taxi ca sa ajungi acolo, asa pe jos nu ajungi cu una cu alta……………simt ca mi se inmoaie picioarele iar in fata se face negru…

Un sofer imi spune “ce cauti aici fetita, daca tre sa fii deja acolo?”
“Cum asa, cind am intrebat soferul si i-am aratat biletul daca-i aici statia iar el a spus e finishul pentru toti, nu mai e drum!!!

Cautam soferul autocarului meu,el nu-iiii! ce ma fac? Nu am nici 1 grivna pentru un pahar de apa ce sa mai spun de taxi!!!

- Se vede ca ia fost lene sa se duca mai departe numai pentru tine.
- Leneeee?Cum se poate ?

Scoate mina din buzunar, imi intinde citeva zeci de grivne si spune ia un taxi si te du ca aici te prapadeshti copila… uitasem de foame, de caldura si sete… acuma numai una imi trecea prin minte… ginduri negre roiau prin minte!

Mica dar shtiam ce rasplata asteapta omu’
- Da eu nu am ce sa ofer si mmm si nici nu pot ma bilbiisem si simteam ca-s mai mika decit bucata de piatra de sub calciie
- Nu cer nimik , iar cind te intorci in Chisinau si vei dori sa-mi intorci banii, suna-ma pe tel asta 069……….

Sincer imi parea ca se preface in inger si e cel mai bun om pe care l-am intilnit vreodata, chiar nu credeam ca mai sunt asa persone … sa nu profite ci sa ajute, neconditionat.

Simteam ca ma-nabusa lacrimile si incercam sa spun multumesc, ce maiiii ce frica prima data in straini, o copila si in asa situatie…

Am urcat in taxi, si curind eram “acasa”, simteam ca aerul in sfirsit intra in piept. Treceau zilele foarte repede si am descoperit ca-mi place marea heheh
Soare, apa, oameni fericiti si parca fiece zi era sarbatoare!

Imi era permanent foame, iar mesele de 3 ori pe zi, nici nu le simteam, mai ales cind veneam de la plaja, banii de buzunar se cam sfirseau. Rugasem parintii sa-mi mai dea ceva bani si POATE miine prin autocar ii va trimite.

Dimineata eram in picioare la prima ora, eram gata de plecare,unde plecam? Sincer? Nici eu nu stiam in care directie, dar sigur la autocar.

Am urcat in rutiera si plec la statia “Zatoka”. Cobor si-mi dau seama ca nu am precizat care autocar.
Sun mamei, imi spune, inca nu a trimis.

Eiii, daca-I asa… ma intorc spre “casuta”
Bag miina in buzunarul din spate sa achit la rutiera, nu-s baniii!!! Doamne ce gura cascata, la sigur au cazut, pai cum nu daca nu am avut grija de ei!!!

Caut alte buzunare, gasesc doar jumatate din pretul drumului, imi era greu si inima se facu mikuta de tot dar totusi aveam sperante caci shtiam unde trebuie sa plec si shtiam drumul deja, nu sunt dezorientata, doar ca… voi avea de mers pe jos cam 8-10 km, ei dar… IMPORTANT CA SUNT AICI SI TOTUL E INCA BINE!!!! HUHH la drum! Jumate de drum in rutiera trecu repede,dar cind soferul mi-a aratat usa ca aici mi-a fost calatoria, parca nu eram atit de increzuta mai ales ca in jur nu prea era lume.
Doamne de ce-s atit de neatenta si necioplita?! Strigam in gindul meu dar am pornit la drum.

Soarele se ridica tot mai sus, si ma ardea tot mai tare, ma istovea si parca imi sugea puterile cu o fortaaa foarte mare.

Aveam grija sa fiu pe linga oameni,case, locuri pblice si populate, dar erau si momente in care nu era tipenie de om, nimic nici o rasuflare, nici un ciine, nici o pisica, singura – singurica iar cind trecea vre-o masina credeam ca pina aici mi-a fost! Erau perioade ca muream de sete dar, de unde apa? Nimeni in jur!

Noroc ca erau pomusoare pe unii pomi si mai ciuguleam dar si aceia nimai colb de la drum su mincam tarina mai multa decit pomusoare.

Iar drumul de asfalt parea un cuptor incins.Totul parea o pelicula miscatoare, iar eu ma uscam, imi era foame iar apoi din cauza setei uitasem si de foame, prea lung mi se parea drumul.

Dupa o perioada de timp, mi-am dat seama ca drumul este paralel cu plaja, si imaginativa fericirea cind mi-am scufundat picioarele in apa si venea un abur micut dar VIU, sincer simteam ca niciodata nu am incercat asa sentimente in viata mea, voiam sa stau acolo si sa nu ma mai misc ci sa admir.

Iata asa a inceput cea mai fascinanta plimbare. Pe malul marii totul parea diferit, viu, colorat si proaspat, treceam pe locuri de o frumusete rar unde nu erau multe persoane, si era o curatenie si natura uimitoare, ma opream, admiram, si mergeam mai departe iar din cind in cind imi scaldam picioarele in apa.

Imi amintesc de un pod, foarte mare si foarte frumos, de unde se vedea toata plaja, copii alergau, se scaldau, parintii rideau cu pofta, si simteam ca sunt fericiti. Mi se umplea inima de bucurie si ma indreptam spre acolo sa vad asta mai aproape.

Eram fericita si deja nu-mi parea rau de incidentul asta.
Stiu ca pare straniu dar mi-a ramas intiparita adinc aceasta plimbare, si undeva in suflet ma simt mindra ca asa s-a intimplat, eu am vazut mai multe decit toti cei care se balaceau pe plaja, eu capatasem experienta si lectii multe, m-a invata sa fiu mai atenta, m-a invatat sa nu privesc totul pe geam ci sa savurez pe deplin clipele ce sunt oferite.

Mi-a fost greu si neplacut la inceput, dar IMPORTANT E CA S-A INTIMPLAT si am simtit toate astea,iar mirosul si fosnetul valurilor imi va suna mult timp in adincul inimii!

Marylot