“Moldova – o ţară mică”, probabil este fraza cel mai des vehiculată atunci cînd încerci să faci o prezentare prietenilor, turiştilor sau pur şi simplu celor veniţi din străinătate.
Recunosc, am apelat şi eu la acest clişeu, ca într-un tîrziu să înţeleg că de fapt nu o cunosc. Iar dacă încerci să te regăseşti acum în postura de ghid există probabilitatea ca şi tu să ajungi la aceeaşi concluzie. Pare oare stranie în aceste condiţii încercarea unei echipe de entuziaşti de a combina utilul cu plăcutul efectuînd o escapadă spre una din cele mai frumoase – dar şi putin explorate din punct de vedere turistic – regiuni ale ţării.
Opţiuni multiple în faza de proiectare ca în final să fie aprobată cea mai justă decizie: ca să cunoşti Moldova trebuie să “simţi” pulsul satului.
Risc să fiu învinuită de romantism dar după o călătorie dificilă, ce să zic la capitolul infrastructură avem multe de realizat
. Primul gînd nu avea nimic comun cu starea drumurilor naţionale.
Panorama zonei a readus în memorie versuri pe care le-am apreciat îndată ca fiind cea mai expresivă asociere a ceea ce au simţit membrii echipei, pentru aceasta exactiate îi sunt recunăscătoare lui L. Blaga
, nu ştiu dacă aşi găsi o interpretare mai exacta:
Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gînd e mai încet,
şi inima-ţi zvîcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adînc în pămînt undeva.
Şi dacă eşti de acord cu aceasta afirmaţie (sau cu tot ceea ce s-a scris pînă acum
) te invit să accepţi provocarea şi să ne urmezi acolo unde pulsul vieţii umane bate intens de mai multe milenii – în lunca Nistrului.
Dacă îţi spun – important centru istorico-arheologic? probabil că imediat va răsuna – Orheiul Vechi. (Cel puţin pentru mine sunt doua noţiuni intercondiţionate). Şi doar experţii în domeniu vor continua lista evocînd importanţa săpăturilor arheologice de la Otaci şi Soroca, Olăneşti şi Tighina, Ofatinţi şi Saharna, Alcedar şi… Climăuţii de Jos.
Anume spre aceasta din urmă ne-am îndreptat acceptînd invitaţia unor prieteni din localitate care ne-au promis peisaj deosebit, monumente neexplorate şi buna dispoziţie pe întregul traseu.
Despre faptul că aici într-o staţiune paleolitică, săpată de echipele dlui Ilie Borziac, s-a descoperit o locuinţă cu două incăperi, construită pe mari oase de mamut, iar în partea nordică a acestei locuinţe, cercetătorii au descoperit, aşezate în semicerc, 7 capete de mamut am aflat deja mai tirziu.
Nu e de mirare: absenţa informaţiilor ce ar mediatiza aceste descoperiri se datorază în mare parte faptului că cercetarea staţiunii este abia la începuturi din lipsa totală a resurselor financiare.
Localitatea Climăuţii de Jos e un sat pitoresc “inundat” de verdeaţă iar colina (cu o altitudine de 200 m) supraveghează valea Nistrului pînă la linia orizontului, tocmai pînă la Mănăstirea Japca şi chiar mai departe spre oraşul Camenca.
La Climăuţii de Jos viaţa rămâne încleştată în tiparele arhaice ale satului moldovenesc. Am avut impresia ca ar putea deveni una dintre cele mai reprezentative localităţi pentru arhitectonica naţională. Oamenii de aici au simţul măsurii şi a frumosului iar casele ţărăneşti, înălţate în cel mai curat stil moldovenesc, oferă satului un aspect medieval: casă cu cerdac şi prispa lată, cu o tindă centrală şi două odăi situate la dreapta şi stânga, o cămară-depozit în celalalt capăt de tindă.
Trecînd pe străzile întortocheate şi delimitate cu ziduri de piatră nu prea înalte, se creează impresia că te afli într-un adevărat muzeu etnografic în aer liber. Peste tot piatra din calcar: la case, prispe, garduri, porţi, fântâni, uluce, crucifixuri, răstigniri – o adevărată simfonie în piatră.
La “Izvorul Cărăuşilor”, noţiunea de timp dispare şi apare faţa veşnică a satului moldovenesc, sate pe care s-a înălţat o ţară. Astăzi ele sunt neglijate şi uitate, iar urmaşii bătrânilor străjeri de hotare ai lui Ştefan sunt în căutare de fericire peste hotare.
Destinul locurilor şi a oamenilor rămâne adânc marcat de prezenţa Nistrului, el fiind viaţa şi rostul pământurilor care au marcat frontiera de est a latinităţii europene.
În limitele rezervaţiei peisajistice Climăuţii de Jos, care reprezinta un obiectiv de importanţă naţională, se distinge porţiunea defileului cu o adâncime de 150-200 m, situat în partea de jos a râuleţului, pe o lungime de circa 10 km.
Pe această porţiune afluentul intersectează de două ori lanţul de stânci, care se dezgolesc atât în partea stângă, cât şi în dreapta, “Ţiglău”, “Movila”, evidenţiind stâncile pitoreşti, aproape abrupte, cu forme ciudate.
Fundul defileului este îngust, cu multe praguri, are o lăţime mai mare în partea de sus, spre vest de “Ţiglău”, unde rîuleţul coteşte formând cascade şi gropi, dintre care “Groapa Lidiei” este cea mai mare şi are o adâncime de peste 4 metri.
Legenda spune, că o frumoasă fată, pe nume Lidia, s-a aruncat de pe stânca în apă, în ziua când a aflat că şi-a pierdut dragostea. De atunci şi pâna astăzi apa plânge, deoarece fată mai frumoasă decât Lidia nici stâncilor veşnice nu le-a fost dat sa vadă.
Următorul obiectiv spre care ne îndreptăm este formaţiunea calcarogenă Creasta Cocoşului.
Deşi escaladarea versanţilor pentru majoritatea participanţilor devine o adevarata încercare de forţă, curaj şi entuziasm ajunşi în vîrf înţelegem că rezultatul pe deplin răsplăteşte efortul depus. Sentimentul unei libertăţi absolute de aici, de la înălţime…
După multiple provocări un picnic într-un cadru pitoresc, cîntece la chitară în preajma unui foc de tabara vin să completeze senzaţia unei adevărate acţiuni turistice.
Pentru toţi cei pasionaţi de exploararea teritoriului naţional o mică completare înainte de a pune punct: în imediata vecinătate se află o adevărată colecţie de monumente: Vadul-Raşcov, atestat in 1447, a servit drept post fortificat de sprijin şi control cu vameşi şi ostaşi de pază pe Nistru.
Prezintă interes bisericile Arhanghelul Mihail şi Gavriil, trei cimitire, două creştin ortodoxe şi unul evreiesc, la Socola, atestat la 1586, în terasa superioară a malului înalt este săpat unul din cele mai vaste, mai enigmatice şi necercetate complexe rupestre de provenienţă carstică din partea Europei Centrale şi de Est.
La o distanţă nu prea mare se află şi Mănăstirea de la Japca – cunoscută în întreaga Moldovă datorită faptului că a fost unica mănăstire din ţară care nu a fost închisă în perioada regimului totalitar – comunist.
Iulia

Iulia, o relatare atit de frumoasa, de mult nu am mai citit. Mersi
Ma faci sa cred ca intr-adevar si despre Moldova se poate scri atit de bine!!!
As vrea sa stiu cum se poate de ajuns in acele locuri, caci, spre rusinea mea, prima data aud de ele.
Mersi
Numai citind articolul am impresia ca e ca in ‘heaven’ in acele locuri, ce ma si indeamna pe mine (speri si pe altii) intradevar sa colind Md in cele mai frumoase locuri. e un impuls p-u toti care cu parere de rau, putini isi cunosc tara. ca si Helga, have no idea pe unde se afla asta sau cum se poate de ajuns acolo, dar cred ca asta nu e mare probl.
p.s.:mersi p-u articol, nota 10
cum pot nimeri intr`o expeditie din astea? ;;):-?
Acolo vei vedea toata informatia necesara.
Pentru a ajunge este suficent sa dispui de putin entuziasm, o harta a Moldovei si putina rabdare:d (pentru drumurile nationale). Ca si cele mai importante rute turistice directia este Nord (cunoscuta pentru toti cei care au fost la Tipova, Saharna sau Orheiul Vechi). Urmati magistrala nationala(daca nu gresesc este M21) pina ce ajungeti la r-nul Soldanesti dupa care urmind indicatoarele mai avet cca 20-26 km pina in localitatea respectiva.
O veste cit se poate de buna pentru toti turistii nationali> se pare ca guvernul nostru in sfirsit a directionat sursele financiare alocate pentru dezvoltarea infrastructurii acolo unde trebuie. Se face o reparatie capitala a drumurilor in regiunea Orheiului si Rezina:)>-
Julia, buna noutate cu drumurile
frumos..:)
wow
mi-a placut articolul, abia astept sa vad si eu toate aceste locuri.
Vreau sa adaug ca undeva in zona sorocii, langa cosauti, o sa aflu exact unde, exista o pestera sub un cimitir.
Intri in genunchi dar cand esti in interior vezi ca are cam 2 m inaltime. se numeste “pestera crocodilului” in popor, fiindca are intr-un loc tavanul in forma de crocodil. E foarte lunga, dar la un moment dat se ingusteaza si doar un copil ar putea trece mai departe. E de piatra, cu forme ciudate in interior. Se spune ca Stefan cel Mare trecea prin pestera ceea, si ca la un moment dat iesirea ei da spre Nistru…
Interesant lucru Sanda, daca afli mai multe detalii revina cu un comentariu.
Foarte frumoasa descriere, mai ai poze?sau poate video?
Descrierea chiar merita nota maxima. Acum nu ne ramane decat sa ne convingem de frumusetea locurilor.
P.S: Face parte din concurs?
Care concurs
?
“Satul meu – mandria mea”…? Mai este vreun concurs inafara de asta si nu stiu eu?:D
pentru Sanda si alti cititori, despre “pestera crocodilului”
Eu cunosc o pestera care trece pe sub cimitir, am vizitat-o chear acum o saptamana, dar ea se numeste “Pestera raposatilor” si se afla in satul Rudi, la 15 km de Nistru.
Am si eu pasiunea turismului national, de a descoperi noi rute turistice, am fost in Cosauti, dar nu am auzi de pestera Crocodilului ..
Pestera raposatilor de care am vorbit, are intrarea un pic mai dificila, se intra aproape in genunchi, dupa care este o sala mare, unde poti merge liber in pisioare. Este foarte usor de parcurs si comparand-o cu pestera Surprizelor de la Criuleni, pot sa zic ca are o dificultate de trecere foaarte mica, iar daca o compar cu pestera Emil Racovita atunci ca marime pot sa zic ca e “microscopica” :d
Va indemn sa mergeti si sa descoperiti Moldova, ca este ce sa descoperi, iar fiecare localitate din zona de nord, atat la frontiera cu Prutul cat si Nistru are ce ne oferi
ecologistu-le, la Emil Racovita cind ai fost? Am inteles ca e destul de dificil de ajuns acolo, trebuiesc permisiuni… Daca ai ceva poze din Emil Racovita poti sa trimiti pe mail-ul din contacte.
Frumoasa descriere:) BRAVO!
Avem multe locuri frumoase aici in Modova,cu parere de rau putin cunoscute.
Mai asteptam si alte articole la fel de interesante;)
Despre Emil Racovita,
Intradevar este dificil, chear imposibil pentru oamenii simpli ca noi, sa ajunga la Emil Racovita. Trebuie permisiune de la Ministerul Ecologiei, plus acolo in pestera chear nu va sfatui sa merge-ti fara ghid. Ea este destul de mare si la primii 10 metri parcursi deja tea-i si ratacit.
Am poze, am sa va trimit, acum nu sunt aici in computer
frumosa descriere iulia! cind ai fost in aceasta excursie? stii despre arborele iubirii?
Salut Prieteni!!!
Sincer sa fiu am fost foarte bucuros, ca am nimerit pe saitul vostru! Desigur demult vroiam sa vad un asemenea sait la noi in Moldova. Dar cu parere de rau nu am gasit ceva asemanator pina astazi!
Deci ce sa spun despre frumusetile din Moldova, nu poat spune multe, nu ca nu cunosc, ba mai mult cunosc foarte multe, dar ce frumusete poate fi povestita in cuvinte??? Si cum se spune mai bine odata sa vezi decid de sute de ori sa auzi! Dar spre regret, noi aici la forum numai asta si putem sa face sa povestim, sa prezentam pozele facute in aceste locuri. Si asta asi spune tot este un lucru foarte bun. Pentru ca prin asta noi vom provoca pe altii sa porneasca cit mai repede la drum, spre noi descoperiri, spre noi frumusete spre noua aventrura din natura.
Dar! De la bun inceput – STIMATI Turisti, calatori simpli etc. VA ROG(am) PROTEJATI si OCROTITI NATURA! Nu uitati ca nu suntem unici, mai avem si urmasi!
Natura nu este a nostra, ea este a urmasilor, urmasilor nostri! Sa pastram tot mediul ce ne inconjoara (natura, arhitectura, monumente, locuri istorice etc)!!!
Altfel peste un an nu mai avem ce discuta la acest forum.
Dar am dat eu de acest forum, prin cautarea unei informatii despre speologia din Moldova, si am vazut cunoscutul nume – Pestera Raposatilor! Am fost uimit sa vad ce scriu altii despre aceasta pestera, care de fapt poarte numele dat de mine şi de membrii ai Clubului Speologic ,,GROTTES,, din or. Drochia. Si am ramas uimit ca totusi numele dat a prins radacini. Defapt el deja este stipulat si in literatura (manuale de studiu) din RM.
Interesant este descrierea domnisoarei Sandei Cojocaru! Defapt fata are undeva dreptate, din cele auzite de undeva. Deci Rudi este la fel la nord ca si Soroca, ambele localitaţi amplasate in valea Nistrului. Cea ce de fapt poati sa confuzi una cu alta, la fel si faptul ca este o pestera linga satul Cosauti. Defapt, linga Cosauti, mai precis in apropierea manastirii de la Cosauti exista o pestera, greu acesibila cu o distanta cam de 100m, dar asta este o alta pestera. Nu se afla sub cimitir, dar prin aproierea ei pe timpuri stravechi exista un cimitir, probabil cel al manastirii. Cit priveste denumirea ,,Pestera Crocodilului,, am zimbit putin, intre crocodil si pestera Raposatilor este ceva comun. Si anume – in pestera raposatilor ultima sala este numita Sala Crocodilului, denumire data in urma unei pietre ciudate sub forma alungita care foarte mult seamana cu un crocodil ce sta intins pe podea. Cit priveste trecerea Domnitorului Stefan cel Mare prin aceasta pestera, la drept vorbind nu am auzit. Sunt desigur legende despre ea dar de alta natura. Dar ca si cele spuse mai sus se poate da drept confuzie cu legenda despre trecatoarea subterana pe sub Nistru, care ducea din cetatea Sorocii şi iesea undeva pe malul sting prin gura unei pesteri ascunse in padure. Legenda spune cum ca Stefan cu grupa de atac (ceva asemanator astagi- grupei speciale Fulger) Esea din cetatea inconjurata de dusmani si apoi dadeau un atac in spatele lor.
Asa ca Sanda, ai avut o informatie gresita dar cu multe detailii care de fapt au ligatura cu aceasta pestera si cu legendele din aceaste localitati.
Cit priveste articolul stimatelui Ecologist, pot sa spun ca are perfecta dreptate. Si are un bun nume – Ecologist! Un salut de la ecologistii din Drochia!
Dar am sa fac unele precizari, la articol. pestera se afla la 5 km de la Nistru şi nici decum 15km. Desigur pestera Raposatilor este mica, dar eu nu asi numio microscopica, mie imi pare a fi cam nu prea potrivit pentru o pestera, un asemenea termin de clasificatia, desigur fata de pestera Emil Racovita, da ea este destul de mica. Dar daca vom clasifica astfel atunci si pestera Emil Racovita este o pestera microscopica fata de pestera Flint Mamont Cave din SUA???
Pentru precizare- deci nu exista in lume un etalon strict de clasificare in lungime a pesterilor. Fiecare tara isi face propriele sdandarte de clasificare de lungime de goluri subterane naturale. Deci de exemplu daca pentru Romania pestera poate fi socotită orice gol natural subteran care dipaseste in lungime 100m.(2004) (anii 60-90 – 50m.), atunci pentru Ucraina este indicele de 50m. Franta strict 150m. Etc. Apoi pentru alte tari cum ar fi si Moldova astfel de indice nu este bine venit. Deci Romania are peste 4000 de pesteri (fara grote, caverne mici) si are de unde sa faca selectari dure, apoi Moldova, cu parere de rau stiintific nici nu este cunoscut indicele de pesteri, nu poate sa concureze cu alte state. Dupa efectuarea unui studiu de noi am esit la concluzia ca in Moldova exista aproximativ 75 de pesteri si grotte. Asa ca noi am stabilit indicele de clasificare pentru Moldova – fiecare gol natural subteran care depaseste 50m in lungime (indeferent de inaltime si latime) poate fi socotita pestera naturala. Orice gol subteran natural cu o distanta de pina la 50m si cu deminsiuni mici in naltime si latime poate vi socotita Caverna. Orice gol natural subteran care nu depaseste 50m, dar are spatii mari in naltime si latime poate fi socotit – Grota naturala. La fel aici poate fi clasificate si orice gol subteran indeferent de lungime latime etc. dar care are este sapat de om poate fi socotita – mina de piatra (sahta), daca are menire sociala, poate fi socotita asejare rupestra straveche sau manastite rupestra.
Cit priveste pestera Raposatilor, atunci va transmit un articol publicat mai demult in diverse surse informationale. Aici sunt si poze, nustiu daca va fi posibil sal plasez pe sait deantregul cu tot cu scheme etc. Harta pesteri la fel exista dar nu o am la moment scanata.
Deci pe viitor asi vrea sa colaborez cu toti doritorii si cei pasionati de frumusetile Moldovei!
Astept replici si raspuns
Cu stima Roman Gutu presedintele Asociatiei Ecologice de Tineret ,,ProNatura,, or. Drochia.
ponatura@yandex.ru grottes@yandex.ru gloriamd@yandex.ru
PEŞTERA ,,RĂPOSAŢILOR,,
Uitarea începe deja să învăluie nostalgiile cu reflexe arămii ale toamnei 1996 şi gerul zăpezilor din iarna care a urmat. Este firesc, căci timpul, în scurgerea lui, ne aduce, o altă toamnă şi o altă iarnă …
Ceea ce nu poate să acopere însă uitarea, sunt expediţiile speologice “RUDI –96” “RUDI-97/I” şi “RUDI-97/II”, efectuate în acele superbe anotimpuri. Şi nici nu ar avea cum să fie acoperite de uitare, date fiind încărcătura emotivă pe care au generat-o în sufletul fiecăruia dintre participanţi şi trăirile intense specifice elanului vârstei, simţite încă de la organizarea acestor expediţii de către Asociaţia Ecologică de Tineret ,,PRO NATURA,, şi Clubul Speologic GROTTES din oraşul Drochia. Aceste sentimente nu s-au devalorizat, fiind întreţinute de confruntarea cu aventura, de-a lungul întregii durate a expediţiilor.
Scopul primei expediţii a fost de a cerceta braniştea satului Rudi, în căutarea de noi peşteri şi grote. În acest context, un loc aparte l-a ocupat căutarea, localizarea şi exploatarea peşterii deja descoperite într-un loc pe care-l putem numi cel puţin straniu, şi anume sub cimitirul satului Rudi. Poate chiar această amplasare ce poate stârni imaginaţia oricui, ne-a determinat să ne ocupăm de ea încă din prima zi. Şi pentru că nu avea nici o denumire, pentru început ne-am hotărât să-o “botezăm”. Fiind unica peşteră din Republica Moldova situată sub un cimitir sătesc, micul nostru “parlament” alcătuit ad-hoc, a hotărât cu unanimitate de voturi că cea mai potrivită este denumirea de Peştera RĂPOSAŢILOR
De foarte multe ori am pătruns în adâncul scufundat în întuneric al subteranelor, cu o atmosferă marcantă de o linişte totală, aparte, specifică lor. Şi, fără a încerca să bravez, pot spune că niciodată nu am marcat nici măcar cea mai vagă senzaţie de teamă. Acum însă, păşind pentru prima oară în “Peştera Răposaţilor”, o nelinişte ciudată punea stăpânire pe noi toţi cu fiecare metru înaintat şi, fără să vreau, îmi reveneau în minte versurile lui Iuliu Cezar Săvescu:
“În cetatea morţilor
Linişte şi pace,
Iar deasupra porţilor,
În cetatea morţilor,
Crucea strâmbă zace.”
Dincolo de aceste sentimente fireşti şi de glumele pe care le făceam pentru a le risipi, să vedem cum se prezintă totuşi această peşteră. Situată la 100o SUD-EST de biserica satului Rudi (raionul Donduşeni), şi la 225o SUD-VEST de casa opusă din spatele cimitirului, pe malul drept al unei râpe “uscate”, chiar sub cimitirul localităţii.
Despre prezenţa şi istoria acestei peşteri am aflat de la regretata doamnă Verina Vera Nicolae, încă în anul 1990. Din povestirile d-ei am aflat că întrecut această peşteră avea o intrare printr-o fisură verticală adîncă şi coborîrea în peşteră era posibilă numai cu ajutorul funiei. Dar sa întîmplat un caz straniu, intr-o zi de vară o vacă rătăcinduse de cîrdul mare, hoinărind a căzut în această fisură. După acest caz fostul preşedinte de colhoz al satului Rudi, a ordonat să fie astupată această ,,bortă,,. Se spune că au fost răsturnate cîteva remorci de pămînt şi intrarea a fost blocată. Dar natura vie nu poate fi oprită, şi zilnic, an de an în urma precipitaţiilor aceast ceornozem sa depozitat, treptat deschizînd un colţ de intrare în peşteră.Deacea şi astăzi la intrare este o pată mare de cernezem.
Intrarea se prezintă ca o crăpătură sub formă de unghi cu o lăţime de 1 m. Fiind dispusă într-o văgăună mică, ia poate fi observată cu greu, mai ales iarna.
De la intrare se deschide “Sala de primire” care are o formă dreptunghiulară 5,6 X 2,8m şi înălţimea de 2,70m. În colţul stâng al acestei săli se observă o altă crăpătură cu lăţimea de 0,70-0,80m şi înălţimea de 3-4m care se lungeşte pe distanţa de 8,20m în direcţia Nord – Est 30o. Pătrunzând pe aici, nimerim într-o altă sală a cărei podea are lăţimea de 7m şi se îngustează treptat pe verticală, având înălţimea de 8,50m şi se lungeşte spre Nord-est la 80o, pe o lungime de 15m. Aceste săli-crăpături au o arhitectură ciudată: de la podea au o formă de semicerc care pe parcursul de deplasare se lărgeşte, spaţiul devenind tot mai generos. De la 2-3m în sus ele sunt practic pe toată distanţa de o lărgime constantă.
Sala a 3 este cea mai mică după lungime 5m şi lăţimea de 7 care coteşte la 75o Nord – Est. De aici ne strecurăm în sala a patra care are lăţime de 5m. şi se lungeşte pe distanţa de 13m cu direcţia Nord – Est 80o. Această sală se deosebeşte de restul sălilor având cele mai mari dimensiuni. Pătrunzând prin această sală noi nimerim într-un coridor-sală cu o lungime de (13m) şi lăţimea de (3m). Lăsând în urmă sala a cincea, ne pomenim în sala a şasea numită de noi “Sala Crocodilului”, datorită unei pietre pe podea alungite asemănătoare cu un crocodil. De aici peştera se îngustează brusc în toate dimensiunile, cu o cămăruţă de unde începe un coridor care trebuie parcurs târâş pe burtă. Peste 4 metri acest coridor se îngustează. Forţându-l, am ajuns până într-un punct unde numai capul mai încăpea. De aici la lumina felinarului, am văzut că după numai câţiva metri se lărgeşte iar. Acest obstacol neprevăzut, datorită lipsei uneltelor necesare înlăturării lui, a pus punct primei expediţii.
Curiozitatea, aţâţată şi de afirmaţiile unor săteni că peştera, a fost lungă de peste 1 kilometru, avea în trecut galerii enorme, ne-a determinat ca în iarna ce a urmat imediat, să organizăm ce-a de-a doua expediţie. Era aproape sigur că, în urma cutremurului din 1977, configuraţia acestei peşteri fusese modificată. Aceasta ne vorbeşte faptul că peştera este situată pe malul unei răpi calcaroase, care are numeroase crăpături, fisuri şi alunecări de rocă.
Expediţia speologică “RUDI – 97/I”
Fără a ţine cont de gerul iernii şi de abundenţa zăpezii, încălziţi de speranţa unor noi descoperiri şi de emoţia trezită de sumbra vecinătate a cimitirului, înarmaţi cu utilaje şi echipamente adecvate, iată-ne din nou, la 9 ianuarie 1997, în adâncul “Peşterii Răposaţilor”.
Am început lucrările de exploatare încă din prima zi, cu nerăbdare. Munceam din greu, permanent ţinând cont de normele tehnicii de securitate a muncii în subteran. Înfruntând un real pericol, noi înghesuiţi în crăpăturile peşterii cu un efort foarte mare, bucată cu bucată, rupeam din roca tare şi centimetru cu centimetru, câte un metru pe zi ne adânceam în crăpătura îngustă a peşterii. În acelaşi timp se lărgea galeria prin cioplirea pietrei. Pentru a vă imagina aceste momente vă detailez: “stau culcat pe partea dreaptă cu mâna sub mine, iar cu mâna stângă încerc să desprind o bucată din păretele crăpăturii. Capul este lipit cît se poate de posibil de roca de jos. În gînd îmi joacă o imagine cum acest bolovan cade peste faţa mea. Desigur ochii sunt protejaţi cu ochelari speciali iar gura şi nasul cu mască specială, capul este ferit de casca speologică dar … fireşte de gândul care mă fremătă protecţia sus numită nu mă va salva.
Eforturile ne-au fost răsplătite pe data de 12 ianuarie când, la ora 23oo, aflaţi la sfârşitul zilei dar şi la cel al puterilor noastre, am pătruns într-un alt coridor ce se putea traversa fără a depune eforturi mari.
Dar scurtă ne-a fost bucuria căci şi acesta, ca şi primul, se îngusta. Din ultimul loc unde poţi ajunge, la o distanţă de circa 10 metri, un licăr de lumină sparge întunericul, ca o chemare, ca un îndemn la o nouă aventură. Deşi dorinţa de a munci există din plin, timpul nu ne-a mai permis continuarea lucrărilor. A trebuit să ne mulţumim cu faptul că, la vechea lungime (iniţială) de 63 metri a Peşterii Răposaţilor, am mai adăugat încă 5 metri, astfel încît lungimea ei la 12 ianuarie este de 68 metri (şi nu de 80-85 – 100 metri cum se afirma ştiinţific până acum). Oricum, ce-a de-a treia expediţie pe care o organizează Asociaţia Ecologică de Tineret ,,PRO NATURA,, şi Clubul Speologic GROTTES, va explora până la capăt Peştera Răposaţilor.
Dar însă câte expediţii şi zile ne vor trebui pentru explorarea acestei peşteri până la capăt rămâne de văzut.
Expediţia speologică “RUDI – 97/II”
Uitând deja de gerul cumplit al iernii ce-a trecut, ajungem la dogoarea verii plină de verdeaţă şi miros de flori. Dar din păcate noi ne îndepărtăm de acest frumos şi de căldura verii şi ne strecurăm a câta oară în bezna şi răcoarea Peşterii Răposaţilor.
În luna iulie 1997 a început cea de a treia expediţie speologică cu scopul de a străbate şi descoperi noi galerii subterane.
Prima zi s-a început cu repartizarea grupului, deoarece în afară de explorări în Peştera Răposaţilor se vor efectua şi cercetări pe teren în căutarea celor II peşteri care după afirmaţia locuitorilor se aflau pe teritoriul branişti Rudi. Dar care la moment sunt dispărute. După ce fiecare a primit funcţia şi locul său de muncă s-au început lucrările de plonjare de mai departe. Muncind din greu ca şi expediţiile precedente, pas cu pas supuşi unui risc noi am parcurs cam un metru pe zi. Şi astfel am ajuns într-o cămăruţă unde se putea mişca mai liber. Dar această cămăruţă a şi fost ultimul punct în lucrările de plonjare, vorba că crăpătura coteşte brusc spre stânga şi se lungeşte pe distanţă ne cunoscută. Cât priveşte lăţimea ei e de 0,20m şi după cum s-a putut de observat la 2-3m ea se mai lărgeşte cam aproximativ la 0,50m. Acest fapt ne dovedeşte că totuşi poate fi după acest obstacol şi săli, galerii mari spaţioase.
Cât priveşte efortul şi munca noastră depusă în explorarea acestei peşteri pot să spun că a fost repetabil, la lungimea peşterii de odinioară s-a mai adăugat încă 5m de galerie subterană. Astfel lungimea peşterii la 20 iulie 1997 era de 75m. În acest mod noi am adăugat treptat câte cinci metri în 1996 şi cinci metri în 1997.
Trecătoarea de zece metri care a luat naştere în urma lucrărilor noastre în subterană a fost numită “Trecătoarea GROTTES ” în cinstea Clubului Speologic GROTTES care a depus eforturi mari pentru a fi posibilă trecerea ei.
Ne cătând la faptul că nu am izbutit să traversăm această peşteră pe o lungime mai mare, noi membrii Clubului Speologic GROTTES al Asociaţiei Ecologice de Tineret ,,Pro Natura,, suntem gata şi plănuim pe parcursul anilor 1998 – 1999 să revenim la lucrările de plonjare în Peştera Răposaţilor. Paralel cu aceste activităţi se va încerca de a pătrunde în peştera a doua pe care noi am găsit-o şi la moment are o întrare blocată. Va fi studiată şi grota “Crăciunului“ care a fost descoperită şi ,,botezată,, la 7 ianuarie de către speologii de la Grottes.
Formarea peşterii este legată de construcţiile geologice şi tectonice, regimului apei subterane şi condiţiilor climaterice. Peştera Răposaţilor este de categoria a II şi e situată într-o stâncă de calcar sarmaţian.
Condiţiile climaterice în subterană sunt diferite şi depind de condiţiile climaterice de la suprafaţă. Primăvara şi toamna umiditatea este neutră
şi este regulată de precipitaţiile de la suprafaţă. Vara umiditatea în peşteră este mai ridicată, iar temperatura scade la + 10o / 15o C , pe când la suprafaţă + 25o – 30o C.
Iarna în peşteră aerul este mai uscat şi temperatura ajunge la + 10o, echivalent cu cea de la suprafaţă unde temperatura ajunge la – 20o C. În timp de iarnă spre sfârşitul zilei se poate observa nouri de aburi ce iese din gura peşterii, datorită căruia la intrare pe pereţii de piatră cresc şi iarna felurite plante şi ierburi.
Pe timp umed în special vara în peşteră se stabileşte o temperatură neutră, pereţii peşterii sunt umezi, în unele locuri din tavan cad picături de apă. În perioada cu ploi puternice, în peşteră pătrunde apa, datorită intrării deschise orizontal care este mai joasă de cît nivelul suprafeţei date. Acest factor aduce la înnămolirea rapidă a Peşterii Răposaţilor, care pe viitor poate să înnămolească total întrarea şi toate sălile la moment încă accesibile.
Nu putem încheia scurta noastră relatare fără să aducem călduroase mulţumiri stareţului Policarp de la Mănăstirea Sfânta Treime din Rudi, pentru bunătatea şi ospitalitatea cu care ne-a primit mai ales iarna, în sfântul lăcaş pe care îl păstoreşte.
Aceleaşi mulţumiri se cuvin aduse şi Fundaţiei ’’CAUTERPART’’, din partea căreia am beneficiat de suportul tehnico – material, fără de care expediţiile speologice ,,RUDI –96, 97/I, 97/II,, nu am fi putut-o duce la capăt.
Membrii Clubului Speologic ,,GROTTES,,
participanţi la expediţiile speologice cu studierea şi exploatarea
Peşterii ,,RĂPOSAŢILOR,,
Cu parere de rau nu am putut sa adaug si pozele, poate este o modalitate aparte de a amplasa foto/ spunetimi ce si cum.
Cu respect Roman
Roman, poti sa trimiti imaginile pe info vacante.md sau, cel mai bine deschide-ti un cont pe picasaweb.google.com sau flickr.com, acolo faci upload la fotografii, si in comentariu indici doar link la imaginile tale
Succese, si merci mult de informatia scrisa.
Salut!
Un anunt despre vizitarea pesterii Emil Racovita.
Sunt deacord cu Ecologistul, cit priveste accesul dificil sau chear si imposibil pentru oamenii de rind sa patrunda in pestera. Si asta asi spune ca demult trebuia statul sofaca. Nu vreau sa jignesc pe cineva, dar nu pentru toti este bine venit accesul la pesteri mai ales pentru pestera Emil Racovita. Doar Moldova nu mai despune de asemenea pesteri si daca nu le vom proteja, atunici nustiu, nustiu … In pestera data intrecut era cam un fel de ,,PROHODNOI BAZAR,, foarte multe incalcari si daune se faceau din partea asa numitilor vizitatori. Dar desigur sunt doriori de a cunoaste tainele subterane, si sunt niste persoane cusecade care protejaza natura, dar nu sunt membrii unui club speologic, nu au o motivatie concreta de a capata accesul in pestera. Deci la moment intrarea este inchisa cu o usa din grate, si chea se afla la administratia carierei de gip din Criva. Dar pentru ca administratia sa va deschida usa, este nevoie de permisiune inscris de la Ministerul Ecologie din RM. Asta se datoreaza ca deja de chitiva ani pestera are statut de Monument Geologic (speologic) si este ocrotita de stat, dar conducerea carierei de gips, duce paza, si controlul celor care intra. Inafara de cele sus numite, in pestera sunt zile, si chear ore numite cind acesul este strict interzis pentru oricine. Merge vorba ca cariera de gips se afla in preajma, si in zilele cind se fac explozii de dinamitare a rocilor de gips, aici mai ales in pestera se petrece un mic cutremur. Ba mai mult in pestera se intimpla in acest caz sa se naruiasca din pereti pietre.
Si cum a mai spus colegul – Ecologist, fara ghid, nu ca nu face sa plecati, dar aveti marea sansa sa va rataciti, si va dati seama daca nu va gaseste nimeni, ce se intimpla??? Noi cei de la Clubul Speologic ,,GROTTES,, nu odata am mers in aceasta pestera, avem harti, si totusi intro zi unul din ai nostri (exact un novicioc) cu o grupa de 12 elevi (virsta intre 10 – 17ani) sa abatut din coloana de mers, si a luata pe alta galerie. Va dati seama emotiile, cind am ajuns in sala cenuseresei si am observat disparitia unui grup de 13 persoane. Ce a fost este mult de povestit. In sfirsit am gasit grupa peste 2 ore de cautare! Asa ca fiiti foarte precauti cu plimbatul prin pestera!
Care este solutia pentru cei care doresc sa faca o plimbare prin pestera Emil Racovita. Deci sa cereti o permisiune de la Minister fara a fi un Club Speologic, ONG de mediu, sau macar o grupa de initiativa de aceste gen nu stiu daca are rost. Apoi fara ghid la fel nu veti primi nici o permisiune, fiind chear si un ONG sau club. Dar puteti sa contactati Cluburile Speologice sau alte ONGuri de tip ecologic care au experienta, sau un ghid si planuesc sa faca vreo excursie speologica in aceasta pestera. Vorbiti cu ei, explicatile cine sunteti, si daca promiteti ca nu veti face nimic rau pentru pestera, veti indiplini toate cerintele de comportare in pestera, ei precis ca vor include in lista participantilor. Cam asa faceam noi, cind se adreseau numerosi iubitori de aventura si adrenalina.
Cu respect Roman
Roman, multumesc mult de informatie, sper la vara sa avem ocazia sa mergem in pestera. Poate ne veti onora cu prezenta?
Salut!
Cam slabut aici la forum! De la inceput mam bucurat foarte mult ca am dat de un asemenea forum, dar dupa ce am vazut ultimele date de publicatii …. mmm. Cam mam intristat se vede ca am intirziat, nu se simte activitate. Dar nu e chear asa de strasnic! Voi continua eu cu publicatii, sper ca mult stimatul Moderator, nu se va supara pe mine.
Voi povesti despre Dendroparcul – conac,,Vila Mindic,, din raionul Drochia. Acest parc necesita o atentie deosebita, de fapt ca si oarecare parc – conac batrin din Moldova. Si asta deoarece nu asa chear multe parcuri avem la numar ca sa le dam uitarii totale. Articolul este scris in rusa, cred ca nu este o problema pentru cititorii forumului. A fost scris asa pentru o publicatie de carte si asa si a ramas.
Poze ca de obicei le am dar nu sunt posibile sa le public direct acum, ma voi stradui pe urma sa le public, cum ma indrumat moderatorul.
Cu respect Roman Gutu.
Drochia
ЗАГАДКИ ПАРКА ВИЛЛЫ ,,МЫНДЫК,,
Есть в Молдове множество прекрасных территории, заповедников, природных ландшафтов, дендропарков и т.д. Спорить о том, какие из этих мест наиболее прекрасны, просто невозможно. Все в своем мере прекрасны, неповторимы и даже уникальны. Но дендропарк виллы ,,Мындык”, наверное, самый ,,радостный” в Молдове. На территории Дрокиевского района расположены три денропарка: 1- Дендропарк ,,вилла Мындык,, (с. Мындык), 2- Дендропарк ,,Ясная поляна,, (с. Мичурин), 3- Денропарк ,,София,, (с. София).
Территория дендрологического парка ,,вилла Мындык,, раскинулась на около 16,4 га в близи грунтовой дороги Котова – Мындык, в 4 км от села Мындык и 7 км от с. Котова Дрокиевскогого района. Общая площадь территории виллы с парковыми посадками, плодовыми садами, усадьбой, фамильным склепом и тремя прудами занимает около 10 га. Сам парковый участок (лесные насаждения) в прямоугольном виде (в целом) занимает северо-западную часть территории площадью около 3 га, с почти ровным рельефом. С восточной и южной сторон к парку примыкают плодовые сады.
Этот удивительный парк был разбит в 1896г., так это считается (в литературе), но есть прямые аргументы что он основан еще раньше в начале 1870г. Парк был основан при усадьбе помещика Кайтан Григоре Огановичь (Сaătan Grigore Ohanowicz) родом из Польши, принадлежащий к роду польских помещиков OHANOWICZ, который примерно в 1870х годах купил у молдавского помещика усадьбу в месте с землей. Потом примерно в 1880х годах здание усадьбы перестраивают в готическим стиле с учетом на то что скоро будет посадка парка и сада. Естественно до этого тут уже существовали плодовые деревья и лесные насаждения, еще от молдавского боярина. В этом же периоде строится новые и расширяются старые пруды. На всех работах были привлечены личные служащие (батраки) которые жили при поместии в так называемом хутор Вила – Cătunul Vila, а также жители села Мындык. Относительно через некоторое время, роется котлован и начинается строительство фамильного склепа OHANOWICZ. Интересен и тот факт, что над реконструкции усадьбы, разбивки парка, проектирование и конструкции самого склепа, работал знаменитый архитектор Бернардации итальянского происхождения. Но самым главным архитектурным объектом в то время считалось присутствии в парке водяной мельницы! Действительно в то время для самого архитектора Бернардации было нелегко проектировать и построить на холме не на берегу реки водяную мельницу. Эта загадка скрывала в себе длинный подземный туннель построенный из прочного красного кирпича, длиной примерно 1 км и который снабжал мельницу водой. Давление и поток воды был очень сильным, видимо они врезались в одну из подземных рек, питающее знаменитый Котовский родник, который в то время давал примерно 300 лит./сек. Поэтому вся гидрологическая система парка стала контролируемой с помощью специальных шлюз. К сожалении сама мельница не сохранилась, но в некоторых местах мы обнаружили следы от кирпичных стен и самих шлюз.
Неискушенному посетителю парк предстанет как набор ярких, действующих на воображение, но непонятных пейзажных картин, едва ли связанных друг с другом. Само здание виллы находится на территории парка, отдельно от плодовых садов либо плотными рядовыми посадками (район к востоку от здания), либо отдельными ландшафтными группами. Странной покажется ,,мешанина” плодовых и парковых насаждений, сомнительным покажется размещение фамильного склепа OHANOWICZ в плодовом саду и рядом отдельно стоящее 100 летнее дерево сосны черной и просто экзотическим – открывающаяся с видовой площадки крупная группа хвойных на фоне плодовых деревьев (?!) В первом случае плодовый сад изолируется от парка и представляет собой отдельный садовый пейзаж с водной поверхностью пруда в центральной части плодового сада. Во втором случае парк и плодовые насаждения из сильнорослых яблонь, груш и ореха взаимно обогащают друг друга в пейзажном отношении и воспринимается как единая парковая композиция. Тем не менее после посещения парка останется подсознательное ощущение радости и гармонии, особенно в период времен года, весной, в пору цветения и особенно цветения плодовых деревьев; летом в тени алей или под шатер ясеня плакучего; осенью глаз радует спектр множество ярких цветов и тихий шелест падающих листьев; и наконец зимой высокие сосны и ели одеваются в белом, то здесь то там с дерева на дерево прыгают бельки, длинным и громким звуком всех разбудит дятел, косули, зайцы и лисицы зимой постоянные жители парка. Чтоб оценить достоинства этого парка, осознать его уникальность и получить истинное удовольствие необходимо понять, что парк это не просто зеленное насаждение но это в первое очередь художественное произведение. И это не только место где можно летом отдохнуть и развлечься но это опять в первую очередь – музей, музей природы. Здесь мы можем увидеть скопление разных жанров многих искусств, и это есть единство прошлого и настоящего. И все это до наших дней скрывает еще множество тайн и загадок. Оказывается, парк виллы ,,Мындык” восходит к такой исторической форме, как сад древнеримской виллы ,,фруктуарии”, включавших в качестве главного элемента фруктовые сады. И пока не раскрыта тайна проектирования и разбивки парка в целом. Проектировщик – архитектор Бернардации по сколько нам известно весь план составил в месте с заказчиком Огановичем. Было ли третье лицо которое внесло свою лепту и тайну в проектирование этого парка пока не известно. Поэтому этот парк является полной противоположностью рассмотренных ранее, композиции, которые строились с учетом существования противоречия между хозяйственной и декоративной функциями. В этом случае есть очень (возможно) странная, или намеренная скрытая ,,информация,,. Речь идет о ,,большом кресте,, положенный в центральной части парка. Конечно, вы долго будете его искать, и не найдете, а он есть, есть и сегодня. Если смотреть с птичьего полета, или правильно, на правильно составленную карту парка, возможно, не сразу но перед вами в пересекание алей, покажется крест, имеющий в основание круглую точку – круговую площадку перед склепом. Этот крест, или алеи составляющие его, направлены строго на север.
В зависимости от преставления создателя парка о степени возможного примирения этого противоречия декоративная и хозяйственная зоны в общем композиции парка либо имели композиционные связи, либо композиционно изолировались друг от друга. Так, например, на участке плодового сада к востоку от виллы на берегу пруда размещена круглая видовая площадка. В центре ее посажен ясень плакучий, который достиг крупных размеров и образовал над площадкой – натуральный шатер. С видовой площадки обозревается водная поверхность центрального пруда окружен тополями, соснами, березами, ивами растущие прямо в воде вдоль берега. Присутствии в плодовом саду элементов декоративного парка – тенистых аллей, видовых площадок, живописного пруда, фамильного склепа – создает необыкновенно эффектный тип парка.
И тут, невольно возникающее подсознательное ощущение радости, легкости или невольной грусти и медитации также не случайно это одно из загадок запроектировано автором парка. Дело в том, что пейзажи парка созданы по принципу пейзажей настроения, разработанных в Древнем Китае. Пейзажи настроения строились на основе глубокого знания общих знаков психологии восприятия. С начало парк, покажется обычным и только пройдя по его алей в полной гармонии и медитации, то перед нами действительно открывается нечто другое – книга жизни. Парк разделен ровно на две части, границей между этими двумя частями служит ручей. Согласно восточной философии, ручей в данном случае символизирует хрупкую, ненадежную нить жизни, границу между жизнью и смертью. На берегу ручья имеется 5 родников которые вместе с ручьем питают большой пруд, ориентирован на другую часть парка, который и несет смысл генератора жизни. Интересен и тот факт, что все родники расположены на левом берегу именно на той части территории, где находятся все хозпостройки, в том числе и усадьба, на второй части парка (правый берег) из построек стоит только склеп по середине парка в окружение сада. И тут невольно ощущаешь смысл жизни и грань между двух миров. С одной стороны, это левый берег со всеми строениями, жизненной суетой, родники расположены на этом берегу, которые в данном случае символизируют – источник вечной энергии, источник жизни. И противоположенная часть, правый берег, с полной гармонии природы, и душевного спокойствия, не вызывающее и не говорящее ничего об присутствие человека, но при этом имеющее лишь один символ человеческого творения – фамильный склеп. Именно присутствие или постройку склепа в этой части парка на правом берегу, и имеет задачу, как подчеркивать именно его роль в этом пространстве – то есть в мир иной.
Выйдя из усадьбы через главную дверь ведущая в сад и где раньше был розарий, незаметно переходим на алею из липы которую пересекает алея граба (регулярной единственной аллеи парка), которая начинается на одном берегу и продолжается на другом строго по прямой линии. Деревья на этой алее посажены очень густо (раньше даже стриглись) и формируют зеленый коридор – туннель, который даже в зимнее время кажется темным. Это не просто случайность, эта алея, алея скорби которая начинается на одном берегу (при жизни) и кончается на другом берегу в мир иной. Само название алей ГРАБОВОЙ уже имеет второй смысл в названии, и не случайно автор(ы) посадили именно деревья граба. Разделяет, а может даже соединяет эти два мира – мостик, который с точки зрения архитектуры является главным связующим звеном между двумя различными пространствами. Психологически мост- это пауза, в течение который человек подготавливается к восприятию другого пространства. Сам мостик, опять в своем манере не простой, а виде арки, то что предполагает начальный подъем в ,,небо” и потом ,,приземление” в мир иной. Миновав мостик, мы продолжаем идти по грабовой аллее, и выходим на круглую площадку, расположенную на ее оси. Эта площадка ,,говорит“, о том что круг замкнулся, путь пройден. Полукруглые ступени, огибающие площадку, обозначают последний рубеж преодоление, которого требует физическое усилие. И, наконец, мы выходим на площадку, где стоит склеп. Здесь неожиданно приходит чувство успокоенности, облегчения. Оно возникает благодаря скромному, спокойному размещению склепа сбоку от оси аллеи и тактичному, обозначению скорбной памяти единственным деревом сосны черной –символом вечности. Еще одна из загадок является сам факт что, переходя из аллеи граба через замкнутым кругом и площадкой перед склепом дальше ведет алея ореха черного, которая как бы продолжает разделять на две части плодовые сады и заканчивается строго на южной границы парка, от куда начинается открытые просторы полей. Раньше при помещике в конце этой алей стояла на пьедестале скульптура белого ангела. Возможно, по замыслу это говорит о том, что в склепе лежат лишь тела, а сам дух человеческий пройдя по аллее ореха черного окруженного цветущим садом, уходит в вечное пространство. Нет сомнений, что эта аллея не была посажена случайно из ореха черного. Тут можно перейти на древнегреческой философии, где орех является символом вечности, а черный орех, наверное, для самой фамилии Огановичь олицетворяло еще и вечная скорбь в месте с радостью жизни окружающих цветущих садов.
На сегодняшний день, насаждения парка в значительной степени уничтожены или погибают из-за отсутствия ухода под наблюдением специалистов, все мраморные вазы, скульптуры, розарии исчезли и поэтому композиционно-художественный облик парка сильно нарушен. В 1998 г. члены экологической ассоциации ,,PRO NATURA,, дали старт экологическим акциям и работ по спасению, восстановлению и сохранению экосистемы парка ,,вилла Мындык,,. Сделано было не мало. Но к сожалению для продолжения работ, нужны средства(гранты) на протяжение несколько лет, по сколько в один этап проблемы парка не решить.
Autor: – Roman Guţu – dendrolog, preşedintele Asociaţiei Ecologice de Tineret ,,ProNatura,,
Str. Ghica Vodă 86/a MD 5201 DROCHIA
Republica MOLDOVA
e-mail: pronatura@yandex.ru
Литература:
1. Buletinul Ecologic Informativ ,,NORD,, Nr.2 1998
2. Descrierea parcului dendrologic ,,Vila Mândâc,, autor: Roman Guţu 1996
3. Cartarea parcului dendrologic ,,Vila Mîndâc,, autori: Roman Guţu; Adrian Plopa. 1997.
4. Парки Молдавии. Автор П.В. Леонтев 1967
5. Гармония – искусства и природы. Автор В.В. Дормидонтова 1992
Speleolog, locul unde comentezi este blog si nu forum.
Adresa forumului este http://www.vacante.md/forum/
articol pe nota 10 cu plus
Sunt din locururile spuse de IULIA, sunt intradvar niste locuri de
care care cred ca u mai sunt in moldova, anume locuri din cele
mai curate si neatinse de fabrici si uzine. Locuri unde nu
ajunge murdariea de la Ribnita si Rezina.
Dar Climautii de Jos si Vadul-Rascov sun la o trcere de epoci,
aici nu sa spus despre unul din cele mai vechi cimitire evreesti din
Europa de est. O frumisete rara , cu parere de rau nepastrate, si pe
cale de schimbare..
Vasile1954
Самый мощный источник Молдовы.
Вода – источник жизни! Так говорилось и говорится почти у всех народов мира. А в пустынных регионах земного шара, вода всегда ценилась на вес золота, а то и больше. К сожалению, этого не понимаем, мы, жителей регионов, где вода дается нам от природы, бесплатно, свободно. Не умеем беречь, а за частую просто варварски уничтожаем и загрязняем водоемы, колодцы, родники …
Есть и у нас жителей солнечной Молдовы, как в прочем и у других народов, хорошая добрая традиция, построить, обустроить, ухаживать за колодцем, родником, источником. Но в эпоху цивилизации, как и многие другие не мене добрые традиции, просто теряются, забываются, игнорируя и нарушая святые традиции.
Я с уверенностью могу сказать, что многие сегодня не знают, что в Молдове есть один источник когда-то прославившейся на всю Западную Европу, который в течение многих десятков, а может быть и сотен лет, был самым крупным источником на Днестровском – Прутском междуречье. Источник прославился своим мощным дебитом – больше 300 литров в секунду! Своей натуральной красотой и большим открытом выходом подземной воды, больше напоминающей о речке чем о источнике. И это не просто источник, а источник типа ,,воклюз,, бьющим мощными бурлящими потоками из под земли поднимая над поверхности воды струи до 10м! Одним словом гейзер, а не источник. Впервые такой источник был открыт и обследован в прошлых веках, в закарстованных районах Франции, где вода выбивается бурлящим потоком, по трещинам с температурой +14гр., которая сохраняется весь год на этой же метке. Эти источники с тех пор и до сегодняшнего дня сохранили свой облик без изменений. Ну, это понятно, это же во Франции …
Вокруг нашего древнейшего источника, жители села Котова, в прошлых веках, с поколение в поколение справляли различные праздники, свадьбы, обряды, в том числе зимний обряд по крещение – крещенской воды.
Из истории этого источника, узнаем что, еще в XVII веке, опасаясь обвала кровли, жители села сделали каменные подпорки у края скалы, таким образом, разделили 50-метровую щель первоначального напластования, а затем сильно размытую подземной водой, на сорок окошек, сквозь которые выходили бурлящие потоки воды (см. фото – 1).
На территории Молдовы, еще встречаются мощные источники, как например источник Паньская Крениция, с дебитом около 90 л/сек, источник села Желобок, и ряд других источников с средним дебитом 40-50л/сек. Но интересен тот факт что ни один из них не имеет столь мощные выбросы воды и не являются родниками типа ,,воклюз,,. Именно эти мощные выбросы воды, словно гейзеры, которые появлялись спонтанно не зависимо от времени суток или года, зачастую попросту пугали жителей села. Таким образом одна из легенд гласит что несколько храбрецов, полезли в холодную воду и забили до отказа щели ,,фонтанов,, овечьей белой шерсти. Но эта легенда подтвердила свою правоту в 1998 году, когда члены Молодежной Экологической Ассоциации ,,ProNatura,, проводили работы по проекту по восстановлению этого источника. В это время мы действительно нашли эти трещины и в них действительно было забита белая овечья шерсть. После того как мы частично смогли прочистить одну из трещин, на второй день мы сами были свидетелями небольшого фонтана примерно в 1м над уровнем воды.
К сожалению, многое из выше рассказанным, осталось в прошлом как история, как легенда. Источник многое перетерпел, вокруг него уже не проводиться праздники, свадьбы и обряды, состояние источника и с точки зрения культуры и экологии потерпели большие изменения, и на данный момент в ожидании лучших времен.
Котовский источник, с точки зрения обследования, это мощный источник выходящий из трещиноватых известняков, обнажающиеся у подножия левого склона реки Кэйнарь, в селе Котова, Дрокиевского района, и в ходящий в Днестровском бассейне.
Если смотреть в целом на местность села и его окрестность, то видим что водная система сильно развита. Здесь как в селе, так и его окрестностях, встречаются множество родников также с большим дебитом воды, но самый мощный из них один.
По форме излияния – этот восходящий источник типа ,,воклюз,, которые существуют и рождаются в основном как правило в закарстовых регионах. Температура воды в роднике + 11гр.С, ежегодно независимо от температуры воздуха. К примеру, летом при +35гр. вода в речке, соответственно холодная + 11гр., зимой при –20гр.С, вода теплая + 11гр. И именно в этот период этот источник очень прекрасный, вокруг все белым белом, особенно под вечер, из воды выходят клубы пара, издавая вокруг теплый, влажный микроклимат.
По данным С.Т. Взнуздаева в 1959 г. дебит источника равнялся на – 300 л/сек. После 1960 года дебит упал до 200 л/сек, а после 1964 г. стал резко снижаться, и осенью 1966 года его расход снизился на 40 литров остановясь на длительное время на метку 160 л/сек. При этом все 40 фронтальные окошки высохли. А вода пробивалась из оной боковой окошки (с права) и двумя отдушинами в бывшем русле подземной реки. Вообще первые снижение дебита воды, было замечено (документально) еще в 1940году. После землетрясении этого года, по словам жителей села, расход подземной речки снизился и 5 верхних окошек (если считать по течению реки) почти высохли.
Причины такого снижения дебита воды в источнике, являются различные причины как натуральные так и техногенные антропологического характера. Одна из экологической причины является снижение уровня воды в подземной реке. Это сильно замечено после того как верхнем течением реки Днестр начали строить дамбы для гидростанции выше Наславчи, и открытии пещеры ,,Емил Раковицэ,,(Золушка) рядом с селом Крива. Конечно появляется вопрос – А какая тут связь между этими пунктами и источником в селе Котова?
Связь действительно между ними есть, об этом еще В.Н. Верина говорила, – что именно пещера ,,Емил Раковицэ,,(Золушка), полной водой, находясь выше по уровню чем источник Котова, служила своем вроде как подкачки воды в подземную речку источника. Пещера находиться в карстовой зоне, источник также находится в карстовой зоне бассейна реки Кэйнарь, (по карте В.Н. Верина). В.Верина, еще при обследование источника в 60годы предполагала, что эта зона имеет и карстовые признаки. Но научно так и не было до конца обследован этот район. И вот в 1998 г. в ходе работ по проекту, мы подтвердили этого. Местные жители нам рассказывали, что в одном из ближайших оврагов, особенно после дождей, можно найти, что-то похожее на кристаллы или на оргстекло. Мы обследовали это место, и нашли эти кристаллы, это были куски породы гипса. Который имеет почти такое же сходство как и минералы гипса из пещеры ,,Емил Раковицэ,,. Значит, сомнений нет эта зона действительно карстовая. И учитывая то что часто в научной литературе говориться о источнике Котова, как подземная река, то тут можно действительно подтвердить что связь между пещерой и источником есть. Это связь в виде подземной реки с расстоянием около 70км под землей. Если верить историческим рассказам, то об этом источнике в прошлых веках говорилось больше как подземная река. Еще в начале XVIIIвека, один из российских путешествинеков, описал источник :
- Бурлящая вода выходит из под известковой кровли у подножия высокого холма, местами, оголенным и открытым известняком. Открытое подземное пространство ширенной окло50м. представляет собой, как бы выход подземной реки на Божий свет…
Из другого рассказа узнаем, что до того как жители села построили подпорки под кровлю, этот вход в ,,пещеру,,(!) или выход подземной реки, имел ширину 50м. и высоту от дна до потолка около 1,-1,50м. и над уровнем воды и до потолка можно было измерить расстояние около 20см. Но уровень воды не всегда был на той же метке, то падал то поднимался до потолка, полностью прикрывая выход. Иногда уровень падал на половину и у подножия этого холма открывалась пустота, словно пещера, с выходящее из нее рекой. Таким образом, видим, что в то время, было возможность (имея нынешнее снаряжение) спокойно пройти в глубь подземной реки, войдя в нее как в пещеру(!) Поэтому тут можно использовать к источнику и слово или термин – карстовая пещера-, полная водой. Подобный случай нам известен в другой зоне нашей республики и именно ,,Рашковский провал,, имеющий прямую связь с источником Паньская Крениция.
В период обследования источника 1997-1998, мы подтвердили еще тот факт, что вода действительно из подземной реки (теперь закрытой) не имеет постоянный приток. Были случаи когда за два часа вода очень быстро прибывала и поднималась на 30-40 см во всем русле надземной реки, которая через 200м. впадает в реку Кэйнарь. Потом вода также быстро уходила, словно прилив и отлив. Подобные феномены были зафиксированы еще в 1970 г. в пещере ,,Емил Раковицэ,,. Уровень в этой пещере поднимался одновременно с уровнем в реке Днестр, несмотря на то что пещера ближе всего к реке Прут. Потом уровень воды в пещере стал заметно ,,зависим,, от уровня воды в водозаборы, Новоднестровской ГЭС. Так значит связь между – водозабором, – пещерой и источником есть?
Непосредственно антропогенный фактор имеет прямое влияние на состояние источника. В первую очередь источник сильно был загрязнен и частично разрушено кровля пласта, в 70 годы. В этот период с грунтовой дороги, что находиться выше родника и проходит именно над ,,крышей,, источника, провалился в русло реки гусеничный трактор, который долго еще лежал в воде. По этой дороге длительное время в тот период проходило много тяжелого транспорта, в том числе груженные гусеничные тракторы К-70. Все это сильно повлияло на амортизацию склона, и частично обваливалось берега и сама пластовая крыша. Скорее всего, внутри подземной реки, (пещере – источник) также были обвалы, возможно сильные обвалы. Постепенно год за годом с верху под влиянием транспорта, дождевых и талых вод, начались оползни. Вследствие оползней вся 50 метровая фронтовая кровля, почти вовсю покрылась грунтом. Таким образом, исчезли окошки. Каменное дно и русло реки сильно было загрязнено илом. В ходе работ, местами было обнаружен 50см. ила.
Еще одна ,,традиция,, к сожалению плохая традиция, которая также к сожалению сохранилось до сих пор у местного населения, это то что они круглый год в водах источника – реки, устроили ,,прачечную,,. Если в прошлых веках здесь мыли ткани используя натуральное мыло, то сегодня цивилизация присутствует на берегах этого родника, в виде всяких пакетах ,,крутых,, порошков.
Не смотря на то что, наша Ассоциация попыталась, остановить деградацию и восстановить этот источник, до сих пор еще над ним стоит угроза дальнейшего загрязнения и постепенного упада. Наш проект не смотря на уникальность, был профинансирован частично, хотя и так было предусмотрено 30% вклада местных властей. К сожалению и местные власти сократили свои %. Но самый трудный момент в реализации проекта это было то, что мы попались на период когда доллар в Республики Молдова, вскочил от метки 4,5 до 9,5 лей за один доллар. В этом хаосе и с урезанным с двух сторон бюджет проекта, мы все таки провели не малую работу по спасение и восстановлению этого источника. В дальнейшем местные власти обязывались, найти финансы для продолжения проекта, или найти желающих с средствами которые смогли продолжит проект. Спустя несколько лет нашелся местный лидер, который продолжил начато нами работы, но к сожалению не согласовав с нами работы, и не придерживался полностью нашим проектом. В итоге, что-то получилось, конечно, лучше, что-то чем ничего, но не так как мы предусмотрели. В проекте было предвидено работы по отводу одной из путей заиливания родника, чистка русла реки от мусора и ила, посадка парка вокруг него и тд. что так и не было сделано со стороны лидера и местных властей.
Но мы надеемся на дальнейшие проекты по обустройство этого родника, на то что люди, особенно местное население, все-таки поймут какую природную реликвию имеют, и станут бережно относиться к воде боле бережно.
Конечно, этот источник вопреки всего, еще полон водой и полон загадок. Одна из них – откуда все таки берет он силы, воду и свое начало?
Роман Гуцу президент Молодежной Экологической Ассоциации ,,ProNatura,,
Adresa:
AET,,ProNatura,,
str. Ghica Vodă 86-A
MD 5201 Drochia
Republica Moldova
Email- pronatura@yandex.ru
grottes@yandex.ru